O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii.

Fiind şi foarte frumos, se spune că s-ar fi îndrăgostit de el multe nimfe, dar niciuna din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase.

Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea; chiar şi aşa, ea îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).

Zeiţa Nemesis (răzbunarea), văzând cruda lui indiferenţă în faţa dragostei nimfelor, a hotărât să îi dea o pedeapsă exemplară: i-a menit să nu iubească pe nimeni niciodată, ci să se îndrăgostească de el însuşi şi astfel să îşi găsească moartea.

Nu peste mult timp, plimbându-se prin pădure şi ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri şi s-a înecat.

Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare  care săa le amintească mereu de iubitul lor. Se zice căa de aceea narcisa îşi ţine mereu capul în jos, pentru căa îl imită pe Narcis care se admira în apă.

O altă legendă care provine tot din Grecia, povesteşte că zeul Hades ar fi creat narcisa, dându-i un parfum ameţtitor, în încercarea de a o aduce pe Persefona până la intrarea în infern, pentru că el nu putea să îşi părăsească regatul nicio clipă.