... se întâmplă la noi


Ştirea apare pe altermedia.ro, şi pe alte 3 bloguri!
Interesant cum românii se mobilizează nu pentru a milita împotriva închiderii spitalelor, ci pentru a milita împotriva unor carduri care conţin cipuri ce le va afecta în nu ştiu ce fel "credinţa".
Cinic sau ce?
Se folosesc de "închiderea spitalelor" (deşi cele mai multe deja sunt închise, iar câteva sunt pe muchie de cuţit) pentru a-şi manifesta "credinţa". Ce au făcut până acum?!
Cu cip, fără cip, societatea românească tot în prăpastie e.
Şi de-am păstra proporţiile, am putea spune "militanţilor" că ŞI  banii destinaţi catedralei "Mântuirii Neamului" ar putea fi folosiţi pentru susţinerea sistemului medical românesc, adică pentru spitale, pentru medicamente etc.
Dar...  vorba aceea: "interesul poarta fesul"!

***


(foto: sandrinio)
Poruncă de la UE: desfiinţarea toboganelor de gunoi din blocuri!
Ne anunţă câteva ziare, printre care şi eurosceptic.ro.
Alţi bani, altă distracţie. Aparent, am spune,  este o decizie bună, gândind la trendul tot mai "eco" pe care vrem să facem echilibristică.
Însa ce  faci cu mentalitatea românului? Ce faci cu cei de la salubrizare care colectează gunoaiele (deja selectate) apoi le aruncă într-o groapa comună?! Unde şi cum trebuie să arate locul destinat colectării deşeurilor menajere "selectate"?
Mai c-aş pune pariu că toboganele vor fi distruse în scurt timp (pentru că suntem aşi în a distruge) iar soluţia o vom aştepta precum aşteptăm autostrazile.
Banii vor fi cheltuiţi pentru studii de "fezabilitate", pentru distrugerea toboganelor, iar când va veni momentul investiţiei (pentru că noi acţionăm ÎNTOTDEAUNA invers) în pubele (construcţii salubre) nu vor mai fi bani.
Pe lângă câini vagabonzi şi excrementele lor vom fi nevoiţi să ocolim sau să  înotăm în gunoaiele din jurul blocurilor răscolite de cei sărmani sau chiar de câinii "evadaţi" din adăposturile iubitorilor de animale.
În Suedia, spre exemplu, sunt construcţii salubre destinate colectării deşeurilor menajere, chiar lângă bloc. Poţi avea acces doar cu cheia iar responsabilitatea aruncării pe "caprări" a deşurilor este foarte mare - amenzile sunt extrem de usturătoare.
Nu vei vedea pubele colorate lângă blocuri mustind de mizerie şi împrăştiind mirosul pestilenţial - semn al "bunăstării" economice!
Eurosceptic spune că sistemul de colectare (reciclare) a deşeurilor ce funcţiona pe vremea lui Ceauşecu ar putea fi "reînviat", fiind metoda cea mai puţin costisitoare şi cea care ar da rezultate, având în vedere că a fost şi testată.
Îi dau dreptate. Centrele de colectare pentru hârtie, sticlă, plastic, metal etc. sunt soluţia în cazul nostru.... măcar până când vom trece la o civilizare a responsabilităţii.
4 Responses
  1. C.L.M. Says:

    Stii cum e cu chestiile astea, romanu' se plange ca n-are dar nici de muncit nu ar munci, stau sa le pice din cer, si dupa ce ca's prosti mai si semnalizeaza deci... :-j


  2. andreiraduM Says:

    :)
    C.L.M., bun gasit!
    Nu as fi atat de drastic, romanul munceste functie de cum si cat este platit, dovada o fac romanii plecati peste hotare (sau cei din mediul privat), mediul este cel care-l determina sa actioneze intr-un anume fel. Tine mai mult de "masa critica".
    Nici asupra prostiei nu m-as exprima atat de drastic, cei mai multi sunt destepti (poate chiar foarte destepti) da prefera sa-si folseasca "desteptaciunea" in scopuri pur personale (sau de grup).


  3. alessia Says:

    Revenim şi iar revenim la EDUCAŢIE, nu? :)

    Ai călătorit şi tu prin Italia, de pildă, şi ai văzut că, în nordul ei, colectarea deşeurilor menajere funcţionează fără cusur: pubele diferenţiate pe tipuri de deşeuri, stăpâni de câini permanent pregătiţi să adune în punguţe "reziduurile" patrupedelor lor, amenzi de câte...100 000 de euro pentru animalele abandonate (câini, pisici etc).
    Mai povesteam asta cândva: am văzut un DOMN de acolo, un DISTINS fost profesor universitar aflat la pensie, cum intrase cu totul într-o pubelă destinată colectării deşeurilor din hârtie, fiindcă văzuse de la fereastra apartamentului său cum un vecin "needucat" aruncase acolo un recipient de plastic. Şi se grăbea să remedieze situaţia..."inacceptabilă"!
    În sud, însă, în Sicilia "anacronică", mai exact, situaţia gunoaielor este identică cu cea de la noi. Ba poate şi mai "înapoiată" pe alocuri.

    Cât priveşte "mişcarea" împotriva cardurilor cip-uite...o altă abatere a atenţiei de la realitatea cruntă de sub nasul fiecăruia către scenarii spăimoase de afectare a fiinţelor noastre "spirituale". Cum BINE ai subliniat chiar tu.

    Ei, nu este vorba, şi în cazul din urmă, tot de...EDUCAŢIE? Eşti, gândeşti, spui şi faci ceea ce ţi se spune că TREBUIE să gândeşti, spui şi faci: marionete mânuite abil de "sforari" meseriaşi :(


  4. O femeie Says:

    centrele de recliclare incurajate este o solutie.
    Si pe bani! Daca romanul nu mai face de frica nici de respect, sa o faca pt bani. Pretul hartiei colectate ar trebui sa fie mai mare, pt ca impune reducerea pretului la gunoieri, reducerea gropii de gunoi, bonus pt ecologie etc.
    In plus, o alta solutie sunt amenzile. Problema ramane insa politia corupta si care nu isi face treaba.


Trimiteți un comentariu

Tu ce spui?